Restaurant Sergiana – delicii culinare in inima Brasovului

Overall Score4
  • Atmosfera
  • Servire
  • Preturi
  • Mancare
  • Localizare
  • Restaurantul Sergiana este un loc care merita vizitat!

De curand am trecut, pentru cateva zile, prin Poiana Brasov. Fiind dezamagit de mare parte din restaurantele din Poiana, m-am indreptat catre Brasov in cautarea pranzului perfect. Si l-am gasit. La restaurantul Sergiana. Restaurantul se afla destul de bine pozitionat, la doar 5-7 minute de mers pe jos de Piata Sfatului si Biserica Neagra, pe strada Muresenilor, Nr. 28. Restaurantul se afla la subsolul unei cladiri, intr-un fel de crama. Pentru o zi de vara, as fi preferat o terasa, insa pentru celelalte sezoane locul este perfect.

La intrare ne-a intampinat un domn foarte elegant care ne-a informat ca momentan nu exista mese libere, dar sigur vom ajunge la o masa in maxim 15 minute. Am fost invitati sa luam loc in zona barului. In asteptarea mesei, ne-am delectat cu mirosurile macarurilor ce treceau prin fata noastra. Pana am ajuns la masa, stiam deja ce vom comanda :). Problema e ca lista de dorinte era prea mare :).

Asa cum ni s-a promis, cam in 15 minute am ajuns la o masa si ni s-a adus meniul – o lista lunga de mancaruri, cateva specialitati ale casei, toate interesante. Tot atunci am primit, din partea casei, o farfurie de jumari cu ceapa si paine. O gustare excelenta dar cam multa pentru 2 oameni – dupa ce am dat-o gata eram deja satul.
Initial, servirea a fost destul de rapida. Comanda ni s-a luat in cateva minute, bauturile au venit dupa inca vreo 3-4 minute. Mancarea a durat ceva mai mult, insa am fost atentionati dinainte ca bucataria este foarte aglomerata (restaurantul fiind la capacitate maxima).

Ciorba nu m-a impresionat, eu nefiind un mancator inrait de ciorba. Am comandat o ciorba de burta care, din punctul meu de vedere, nu avea suficienta burta, iar cea care era, era extra-fiarta. Pe o scara de la 1 la 10, ii dau nota 7 ciorbei, asta datorandu-se, in principal, smantanei de casa cu care a fost servita.

Felul 2 – niste cartofi chipsuri langa o portie zdravana de tochitura cu mamaliguta. Atat de zdravana incat am mancat doar vreo jumatate. Tochitura continea diferite tipuri de carne de porc, costita de porc precum si carnati, prajite in untura. Pe deasupra erau presarate bucati de usturoi crud. Combinatia era putin grasa (nu era scursa foarte bine de untura) dar foarte buna. Cartofii chipsuri erau grosuti incat nu erau crocanti ci moi si buni. Nota 8 pentru felul 2.

Desertul – o portie de papanasi. Voi spune fara nicio urma de indoiala ca au fost cei mai buni papanasi pe care i-am mancat vreodata. Sunt subiectiv si ofer nota 10 papanasilor, insa au fost, intr-adevar, pe gustul meu: compozitia avea suficienta branza incat gogoasa a ramas moale si zemoasa in interior, nu erau prajiti excesiv, incat crusta era numai buna. Am cam alergat prin farfurie dupa smantana si dulceata (apropo de dulceata, era una de visine facuta in casa), insa cantitatile erau corecte.

Atmosfera in restaurant era una foarte placuta. Oamenii erau fericiti pentru ca mancarea era foarte buna, chelnerii erau imbracati in costume traditionale si erau destul de relaxati. Singurul lucru care m-a deranjat a fost fumul – am fost “cazati” intr-o zona de fumatori, iar aerisirea era foarte slaba.

Preturile sunt medii. Doua ciorbe, doua felul 2 cu garnitura si un desert ne-au costat aproximativ 150 lei. Poti manca si cu 100 lei un meniu complet de 2 persoane, insa poti manca si cu 300-400 lei. Sunt specialitati pentru toate bugetele. A nu se intelege, insa, ca este un restaurant ieftin. Raportul calitate/pret, insa, este unul bun spre foarte bun.

Per total este un loc in care m-as inroarce oricand cu placere.
Mmm, as manca ceva :)

Sursa foto: sergianagrup.ro

Share This

Leave a Reply

Your email address will not be published.

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>